Am ajuns devreme la Bergamo, la cateva zeci de kilometrii de Milano. Vremea era perfecta pentru plimbare, pentru a nu simti frigul fiind de ajuns doar sa tii mainile putin mai aproape de corp.
Luam shuttle-ul pana in oras. Pe drum priveam cu multa mirare la ce vedeam in jur. E ca la noi. Exact ca la noi. Poate ca datorita climei asemanatoare. Diferenta insa o face ordinea. La ei e totul ordonat, nu e mizerie, nu vezi nicaieri pe marginea drumului case gata sa cada, cladiri de 10 etaje in cartiere de case sau alte aberatii urbanistico-arhitecturale.
Lumea vorbeste italiana. Eu credeam ca inteleg bine aceasta limba dar realizez subit ca ceea ce stiam eu trebuie sa fie o forma literara probabil, altfel nu-mi explic de ce nu prind nimic. Acesta o fi dialectul lor. Auzisem eu ceva cum ca italienii au, ca toti oamenii dealtfel, particularitati ale limbii vorbite in functie de zona. Nu ma stresez prea mult. Vorbesc cu Irina in romana si intram in bula noastra. Se mai aud de langa noi cativa romani, entuziasti si tristi in acelasi timp ca s-au intors la munca dupa concediul din Romania.
Apar din ce in ce mai des blocuri, se aglomereaza strada, e clar ca am ajuns in oras. Oprim la gara ccentrala. Bate Gara de Nord cam la orice ora din zi si din noapte. Impunatoare la prima vedere. Arhitectura iti atrage privirea cu gargoyles si lei uriasi privind in zare. Prin jur, multa lume, exact cum ma asteptam. McDonald's, Subway, Kfc, Burger King si multe restaurante fast food imi sar in ochi, fiind parca mai multe si mai dese decat sunt obisnuit din Bucuresti. In rest vad ca Milano e intr-adevar capitala mondiala a modei. Magazinele de haine sunt la tot pasul.
Cu metroul pana la hotel nu facem mult, maxim 20 minute. Ma mira ca am reperat foarte usor magistralele, statiile, parca mai usor decat acasa. Se prea poate sa fie din simplul motiv ca aici imi permit sa pierd cateva secunde pentru a citi ce scrie pe afise pe cand acasa merg cu ochii inchisi si din amintiri. Cazare, scos bagajele, schimbam hainele, si iesim sa vedem ce e de vazut. 
Are aer de oras frumos, de oras special. Stradute foarte aglomerate dar inguste. Aglomerate dar se circula foarte fluid. Scutere multe, mai multe parca decat masini, si biciclete. Sunt sigur ca nu e ca in Amsterdam dar ma frapeaza numarul de biciclisti.
Mergem pe strada, mai facem o poza la una la alta, Irina mai vrea sa intre in cate un magazin dar nu o face pentru ca vede ca eu nu-i prea impartasesc pasiunea pentru shopping. Ne place. E chiar frumos. E foarte simplu de navigat printre stradute daca avem harta cu noi. Deodata iesim intr-o strada mai larga si langa noi e Scala.
Am inceput sa bifam atractiile orasului. Scala e o cladire impunatoare dar sincer nu imi atrage mult privirea. Sunt convins ca daca nu era luni si puteam vizita muzeul de acolo imi schimbam parerea. Ochii mei cad mult mai repede pe statuia lui Leonardo din centrul pietei si mai apoi nu mai pot vedea nimic altceva decat maretia galeriilor Vittorio Emanuele II.Ne indreptam spre bolta uriasa a intrarii pe culoarele galeriei. Incerc sa inglobez cat mai repede impozanta acestei constructii pentru a nu ramane cu gura cascata si sub arcadele din sticla ce par sa nu se termine. Se pare ca reusesc de moment ce observ o plasa mare ce are ca scop probabil, impiedicarea sutelor de porumbei din piata sa intre acolo.
Galeriile sunt incredibile. Nu stiu ce fata aveam cand ma plimbam agale pe acel culoar enorm, dar eram dat pe spate total. Am incins aparatul foto. Nu stiam ce sa mai pozam. Cand am ajuns sub domul central de sticla parca se invartea pamantul cu mine. Oriunde ma intorceam parca era un deja vu. Culoar plin de oameni, magazine si terase, si o arhitectura superba.
pai bai pipi...la dom nu ai ajuns?era la capatul culoarului
RăspundețiȘtergere