Ne apropiem de iesire, vedem cum toti asiaticii isi pregatesc degetele pe dslr-uri si ne intrebam ce urmeaza.
Evident nu ma asteptam sa iesim intr-o piata plina de oameni asupra careia, in partea stanga vegheaza impunator Domul. Ma lasa putin fara cuvinte si degeaba incerc sa-mi maschez admiratia. E superb, sau superba fiind catedrala. Ulterior am aflat ca e intre primele 5 cele mai mari din lume. Cate paini cred ca au mancat astia cat timp construiau aici...
Stam prin piata cateva minute, cautam un loc pe o bordura dar e greu de gasit ceva. In fine, cat ne invartim vine un tip de culoare, si-mi pune pe mana o ata colorata spunandu-i Irinei ca imi va da Africa Power. Cere bani dar nu-i dam, mergem mai departe. Poze la greu. Avem ce fotografia. E prima catedrala mare pe care o vad. Imi plac si mereu am fost fascinat de ele.
Inevitabil, ne apropiem incet de intrare. Nu cred ca ne deplasam foarte greu ci doar ca pare foarte mare si nu pot aprecia corect distantele.Ineriorul este exact cum ma asteptam. Vitraliile impresioneaza in mod evident prin coloritul lor ireal. Lume ca la balamuc dar e liniste. Nu totala cidoar atat cat sa poti vedea grandoarea bisericii fara a fi deranjat de ceilalti. Statui, icoane, un sfant, de toate.
Iesim si dupa ce amstat in catedrala aproximativ jumatate de ora, ni s-a facut foame. Solutia clasica, tadam, McDonalds. Preturi comparabile, junk food dar mergi la sigur. Sti exact pe ce dai banii.
Cu harta in mana, Milano e un oras foarte usor de vizitat. Important este sa fie o harta cu atractiile turistice. Noi stiam exact ce doream sa vedem asa ca ma uit , ma orientez si pornim pe o straduta.
Din cand in cand imi verificam directia pana cand la un moment dat realizez ca sunt unde doream sa ajung. Santa Maria delle Grazie.Dupa umila mea parere, nu are nimic special la exterior. O biserica veche, ingrijita, caramida rosie dar mult mai palida decat albul Domului.
Am intrat, si am gasit cu adevarat liniste. Lumea mai intra sa se roage, fara turisti in afara de noi. Relaxant mai ales dupa o zi de mers pe jos. In fata bisericii am prins un loc pe o banca si ne-am tras sufletul oftand ca nu putem vizita cladirea alaturata, care chiar pare o casa banala daca nu sti ca acolo, in cantina fostei biserici, se afla pictata pe un perete, Cina Cea de Taina a lui DaVinci. Deh, e luni.
Milano iti intra in inima, te obisnuiesti cu el. Deja eram obositi, presati de timp, asa ca am mai luat vreo doua pauze pana am ajuns la Castelul Sforza. Cand am ajuns, am dat o tura pe langa el, si recunosc, te face sa te intorci in timp. Eu unul m-am gandit la ce viata aveau oamenii pe timpul ala. Parea putin macabru.
In fine, niste poze la cateva soparle ce traiau prin zona, sau la pisicile din castel, apoi pe marginea unui superb bazin in mijlocul unei gradini cu flori multicolore. S-a terminat bateria de la camera. Deja e tarziu, s-a inserat si oricat am fi dorit sa mai stam, s-a lasat frigul, ne este somn si tot ce ne ramane de facut e sa ne indreptam in mers de promenada catre hotel. Trecem din nou pe strazile pline de viata, prin piata Domului, pe langa Scala, si apoi cand chiar nu mai puteam merge, intram la metrou si mergem la somn.Next day, doar plimbare. Cu rucsacul in spate parca nu mai aveam chef de aventura stiind ca in 2 ore plecam spre aeroport. Intram in magazine, ne plimbam prin parc, luam magneti, etc.
Ne urcam in shuttle si plecam la aeroport. Vom mai veni. Frumos oras!
